Adrian Bucur, membru CA al SRTv: „Evaluarea managerilor din TVR e în fază critică! Am fost amenințat”

Adrian Bucur, jurnalist și membru al Consiliului de Administrație al SRTv, spune că evaluarea managerilor din TVR, organizată în această perioadă, a intrat într-o fază critică, iar asupra sa, în calitatea de membru în comisii de evaluare a directorilor televiziunii publice, s-au făcut presiuni.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Bucur le-a transmis colegilor săi din Societatea Română de Televiziune (SRTv) o scrisoare deschisă, în care spune că li se adresează „în calitate de membru al CA din SRTv și de evaluator al performanțelor managerilor televiziunii publice, într-un moment în care TVR trece printr-o criză profundă, din punct de vedere al situației financiare, dar și al audiențelor înregistrate, iar soluțiile pe care le avem pentru a ne îndeplini misiunea publică sunt tot mai puține”.

Adrian Bucur face totodată parte din comisiile de evaluare a managerilor din TVR.

„Mi-am asumat rolul de evaluator din dorința, enunțată încă de la preluarea mandatului de membru al Consiliului de Administrație, de a contribui la redresarea și recredibilizarea instituției, recent trecută printr-un proces eșuat de restructurare. Evaluarea a început cu notarea rapoartelor de activitate, însă de ieri (joi, n.r.), procesul a intrat într-o fază critică, managerii cu cele mai importante funcții prezentându-și raportul în fața comisiilor”, spune Adrian Bucur.

De asemenea, Adrian Bucur spune că asupra sa au fost făcute presiuni, în scopul revenirii asupra notelor pe care acesta le-a dat în urma evaluării unor manageri din TVR.

„Încă din prima zi de interviuri, au fost făcute presiuni asupra mea cu scopul de a reveni asupra notelor pe care am considerat de cuviință să le acord unor manageri care, nu doar în opinia mea, nu au performat, ba chiar au adus televiziunea publică într-o situație mai proastă decât era acum doi ani. Am fost amenințat, direct de către unii manageri, dar și de către oameni influenți a căror probitate morală este îndoielnică, nume care apar în stenograme DNA sau în procese de incompatibilitate cu ANI (Agenția Națională de Integritate, n.r.), cu apostrofări gen: «Te lichidăm, avem ok-ul de sus», «Suntem cu ochii pe tine», «Ești pe muchie» etc.”, spune Adrian Bucur.

El nu precizează care sunt persoanele care au făcut presiuni asupra sa și care l-ar fi amenințat.

Pe de altă parte, în scrisoarea deschisă, Adrian Bucur spune că, „fix cu o zi înainte de interviuri”, a aflat cu stupoare că este cercetat disciplinar, în calitatea sa de salariat în cadrul Direcției Știri, unde prezintă Telejurnalul zilnic.

Direcția Știri este condusă de Claudiu Lukacsi (Claudiu Lucaci, n.r.), însă Adrian Bucur nu a precizat cine a declanșat cercetarea disciplinară în cazul său și în ce context este cercetat disciplinar.

Pe de altă parte, Adrian Bucur spune în scrisoarea deschisă că a dat o anumită notă atunci când a evaluat activitatea producătorului general al TVR, care nu a fost însă luată în calcul.

„Deplâng soarta comisiei de contestații, câtă vreme, după evaluarea producătorului general (Cristian Zgabercea, n.r.), a fost încheiat imediat un proces verbal în absența mea, în care erau luate în calcul numai notele favorabile celui evaluat. Deși acest proces verbal ar fi trebuit semnat de către toți membri comisiei de evaluare, mie nu mi-a fost înmânat acesta pentru a-l semna. Mai mult, pe el apar semnăturile unor persoane care nu făceau parte din comisia respectivă. Îmi rezerv în continuare dreptul și atribuția de a transmite nota pe care i-am acordat-o respectivului manager până la finalul etapei de evaluare”, spune Adrian Bucur.

Acesta mai spune că dorința sa „de a evalua corect, nepărtinitor și profesionist performanțele managerilor din SRTv” îl obligă să-și asume în continuare misiunea de a contribui la redresarea și recredibilizarea Televiziunii Române.

„Nevoia de a destructura grupurile de interese din TVR este mai stringentă decât oricând și vă asigur că nu mă voi lăsa intimidat și nu îi voi dezamăgi pe aceia care cred, ca și mine, că în televiziunea publică trebuie să își găsească locul, din nou, profesioniștii și oamenii de caracter”, mai spune Adrian Bucur.

Contactat de agenția MEDIAFAX, Adrian Bucur nu a dorit să facă alte comentarii referitor la cine sunt persoanele care ar fi făcut presiuni asupra sa.

Consiliul de Administrație (CA) al SRTv, din care face parte și Adrian Bucur, a decis în luna noiembrie să demareze procedurile pentru evaluarea personalului de management și a personalului de execuție din Televiziunea Română.

Într-o primă etapă este evaluat managementul și middle managementul din TVR, iar într-o a doua etapă va fi evaluat personalul de execuție din Televiziunea Română.

Evaluările ar urma să fie realizate anual în TVR, ca urmare a procesului de restructurare de personal care s-a desfășurat anul trecut în Televiziunea Română.

În anul 2013, Televiziunea Română a fost marcată de procesul de concediere colectivă. Astfel, în urma selecției de personal realizate în 2012, pe vremea fostului președinte-director general al SRTv Claudiu Săftoiu, la începutul anului 2013 au fost concediați 619 angajați.

Într-o conferință de presă din 5 martie 2014, Stelian Tănase, actualul președinte-director general al TVR, a declarat că numărul de angajați înainte de restructurarea care s-a făcut în anul precedent în Societatea Română de Televiziune era de 3.149 (număr de posturi 3.236).

După restructurare, TVR a rămas cu 2.535 de angajați (2.450 de posturi), după cum a mai spus Stelian Tănase.

Mulți dintre foști angajați ai Televiziunii Române care au fost concediați în 2013, în cadrul procesului de restructurare, au dat în judecată TVR și se luptă în instanță pentru a reveni în instituție.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×